Nu faci sex verde, nu trăiești bio! - Letitia S. Campan
Din păcate nu voi fi greenpeacefully correct, cu toate că e Ziua Pămantului. Deși în România există o urgență educativă pe teme ecologice, eu mă simt super amenințată de noii prooroci ai ideologiei verzi care tună și fulgeră împotriva oricărui aspect al vieții umane care e susceptibil de poluare și contaminare a Sfintei Gaia.
Dintre toate câte mi-a fost dat să citesc, să văd și să aud despre “la vie en bio”, cea mai tare a fost pledoaria dintr-un articol din Vanity Fair-ul italian de săptămâna asta: despre sexul verde, ceva de genul “Cum să faci dragoste fără să faci planeta să sufere“.
Nu e un subiect foarte nou și foarte original, am citit în trecut despre “the sustainable sex”, dar felul în care a prezentat ziarista problema m-a făcut să îmi sară țandăra.
Câteva dintre cele multe porunci ale tablelor Legii Bio publicate în VF erau:
1. Folosește prezervative biodegradabile
(ok, poate că era mai bine pe vremea romanilor când cu matzul de capră sau mai știu eu ce materiale biodegradabile foloseau)
2. Reciclează jucăriile erotice
(parcă și văd la rampa clujeană de gunoi de la Patarît un Centru de Reciclaj Erotic făcut cu fonduri europene. Păi să le facă direct din lemn, bumbac, gelatină, maț de porc și colți de rinocer)
3. Nu folosiți “pirule” contraceptive pentru că sunt toxice etc etc.
(dacă ar fi zis asta ceva personalitate religioasă, lumea s-ar fi scandalizat la auzul unei asemenea blasfemii obscurantiste, dar dacă vine din scripturile verzi, e perlă sfințită;
Încă ceva: același argument al toxicității nu ar fi valabil și pentru alte medicamente? Du-te și zi-i unui cardiac să nu mai ia medicamente pentru că poluează…)
4. Nu luați Viagra
(căutați în farmaciile bio esență de pipi de taur sau ceva rădăcini amare la 100 de euro gramul :) )))
5. Și, mai mult decât orice, NU FACEȚI COPII – un om de-a lungul vieții dăunează grav sănătății Terrei
Și la punctul ăsta mi s-a zbârlit părul și mi s-au întins nervii și am emanat din toți porii o cantitate de 256 de ori superioară poluanților și toxinelor pe care le eman zilnic pe m3
PS. Redactorița care a semnat articolul (și de care am aflat tocmai ieri, super-coincidență, că este un monument de antimaterie cenușie) nu a ținut să ne informeze ce cantitate de poluare produce prostia în lume, cred că am fi rămas mai edificați.
Sursa: pandoras.realitatea.net
... vezi tot articolul
marți, 27 aprilie 2010
Timpul schimbarii
La un batran calugar, a venit intr-o zi un tanar pentru a se spovedi si a-i cere sfat. Din vorba in vorba, tanarul ii spuse:
- Parinte, sunt destul de rau. As vrea sa ma schimb, dar nu pot. Imi pierd usor rabdarea. Atunci cand ma enervez, vorbesc urat si multe altele. Am incercat sa ma schimb, dar nu am putut. Totusi, eu sper ca dupa ce voi mai creste, voi putea sa ma schimb, nu-i asa ?
- Nu - i-a raspuns batranul. Vino cu mine!
L-a dus pe tanar in spatele chiliei, unde incepea padurea, si i-a spus:
- Vezi acest vlastar, stii ce este ?
- Da, parinte, un puiet de brad.
- Smulge-l!
Tanarul a scos bradutul imediat. Mergand mai departe, calugarul s-a oprit langa un bradut ceva mai inalt, aproape cat un om.
- Acum, scoate-l pe acesta.
S-a muncit baiatul cu pomisorul acela, dar cu putin efort a reusit pana la urma sa-l scoata. Aratandu-i un brad ceva mai mare, calugarul i-a mai spus:
- Smulge-l acum pe acela.
- Dar e destul de mare, nu pot singur.
- Du-te si mai cheama pe cineva.
Intorcandu-se tanarul cu inca doi flacai, au tras ce-au tras de pom si, cu multa greutate, au reusit, in sfarsit, sa-l scoata.
- Acum scoateti bradul falnic de acolo.
- Parinte, dar acela este un copac mare si batran. Nu am putea niciodata sa-l smulgem din radacini, chiar de-am fi si o suta de oameni.
- Acum vezi, fiule ? Ai inteles ca si relele apucaturi din suflet sunt la fel ? Orice viciu sau orice neputinta pare, la inceput, inofensiva si fara mare importanta, dar , cu timpul, ea prinde radacini, creste si pune stapanire din ce in ce mai mult pe sufletul tau. Cat este inca mica, o poti scoate si singur. Mai tarziu vei avea nevoie de ajutor, dar fereste-te sa lasi raul sa ti se cuibareasca adanc in suflet, caci atunci nimeni nu va mai putea sa ti-l scoata. Nu amana niciodata sa-ti faci curatenie in suflet si in viata, caci mai tarziu, va fi cu mult mai greu.
... vezi tot articolul
- Parinte, sunt destul de rau. As vrea sa ma schimb, dar nu pot. Imi pierd usor rabdarea. Atunci cand ma enervez, vorbesc urat si multe altele. Am incercat sa ma schimb, dar nu am putut. Totusi, eu sper ca dupa ce voi mai creste, voi putea sa ma schimb, nu-i asa ?
- Nu - i-a raspuns batranul. Vino cu mine!
L-a dus pe tanar in spatele chiliei, unde incepea padurea, si i-a spus:
- Vezi acest vlastar, stii ce este ?
- Da, parinte, un puiet de brad.
- Smulge-l!
Tanarul a scos bradutul imediat. Mergand mai departe, calugarul s-a oprit langa un bradut ceva mai inalt, aproape cat un om.
- Acum, scoate-l pe acesta.
S-a muncit baiatul cu pomisorul acela, dar cu putin efort a reusit pana la urma sa-l scoata. Aratandu-i un brad ceva mai mare, calugarul i-a mai spus:
- Smulge-l acum pe acela.
- Dar e destul de mare, nu pot singur.
- Du-te si mai cheama pe cineva.
Intorcandu-se tanarul cu inca doi flacai, au tras ce-au tras de pom si, cu multa greutate, au reusit, in sfarsit, sa-l scoata.
- Acum scoateti bradul falnic de acolo.
- Parinte, dar acela este un copac mare si batran. Nu am putea niciodata sa-l smulgem din radacini, chiar de-am fi si o suta de oameni.
- Acum vezi, fiule ? Ai inteles ca si relele apucaturi din suflet sunt la fel ? Orice viciu sau orice neputinta pare, la inceput, inofensiva si fara mare importanta, dar , cu timpul, ea prinde radacini, creste si pune stapanire din ce in ce mai mult pe sufletul tau. Cat este inca mica, o poti scoate si singur. Mai tarziu vei avea nevoie de ajutor, dar fereste-te sa lasi raul sa ti se cuibareasca adanc in suflet, caci atunci nimeni nu va mai putea sa ti-l scoata. Nu amana niciodata sa-ti faci curatenie in suflet si in viata, caci mai tarziu, va fi cu mult mai greu.
... vezi tot articolul
joi, 8 aprilie 2010
Un grup de cercetători... - Andrei Pleşu
O stafie bântuie universul! Ea se numeşte „un grup de cercetători". Nu e zi să nu afli că undeva, în lume, o mână de oameni tocmai descoperă lucruri aiuritoare, de natură să-ţi schimbe viaţa. În Marea Britanie, în marile universităţi americane, în Canada, în Japonia, în Australia, mă rog, mai peste tot se fac teste pe oameni şi animale, se activează tehnologii noi, se emit (şi se confirmă) ipoteze cutremurătoare.
Dacă urmăreşti, candid, toate micile revoluţii ştiinţifice de pe mapamond şi eşti mai slab de înger, n-ai cum să nu intri la idei şi să nu ajungi la fandacsie. Căci noutăţile nu se străduiesc să cadă de acord între ele şi nici să confirme tezele tradiţionale ale înţelepciunii omeneşti. Din contră! Sunt imprevizibile, stupefiante, drăgălaş scandaloase, anume făcute să te lase cu gura căscată. Gama domeniilor de interes care fac subiectul feluritelor „grupuri de cercetători" este infinită.
Unele plonjează în istorie şi stabilesc cum arăta, de fapt, Iisus Hristos. Sau cum a murit Hitler (altfel decât credem). Altele avansează vertiginos în biologie: un grup de cercetători italieni este gata să descopere secretul longevităţii pe baza studierii unui grup de şoareci foarte bătrâni. Câţiva americani au descoperit un „ferment al fricii", care poate fi decuplat. Câţiva experţi din echipa NASA au reuşit să provoace levitaţia câtorva broaşte. Cercetătorii britanici au reuşit, pe de altă parte, să demonstreze că peştii Piranha nu sunt atât de agresivi pe cât o lasă să se înţeleagă unele filme rău-voitoare şi zvonul public. Alte grupuri ne informează că urşii polari au un fel de ochelari de soare naturali, care îi protejează de albul zăpezii.
Spectaculoase sunt descoperirile savanţilor cu privire la sănătate: la Tel-Aviv s-a putut constata, prin mijloace ştiinţifice, că persoanele căsătorite stau mai bine cu sănătatea decât burlacii de ambe sexe. Asta, fireşte, cu condiţia unor căsătorii reuşite, căci în caz contrar, lucrurile se petrec exact pe dos. Un grup de cercetători britanici a observat, în plus, că bărbaţii căsătoriţi îşi găsesc mai uşor de lucru decât ceilalţi. S-a mai dovedit, în altă ordine de idei, că minciuna provoacă sterilitate (la femei) şi că tot femeile sunt mai predispuse la demenţă senilă decât bărbaţii, mai ales după nouăzeci de ani! Dar asta n-ar fi nimic! Un grup de cercetători de la Universitatea din Illinois ne învaţă că ceaiul negru e ideal pentru sănătatea bucală. În schimb dietele sănătoase reduc fertilitatea.
Un grup de cercetători spanioli ne asigură că alcoolul reduce cu 55% riscul bolilor cardiace, cu specificarea că trebuie să bei mult şi divers (riscând, e drept, unele deteriorări la nivelul creierului şi ficatului). De la alţi cercetători aflăm că fumătorii care beau şi cafea (sau ceai) sunt loviţi mai rar de apoplexie decât cei care se mulţumesc doar cu fumatul. Oamenii de ştiinţă de la Universitatea New South Wales au probe că memoria lucrează mai bine când eşti prost dispus şi când afară e vreme urâtă.
În faţa atâtor grupuri dezlănţuite, mă declar o mulţime cu un singur element. Sunt nevrotic. Ani de zile mi s-a spus că vinul roşu face rău la tensiune. Acum mi se recomandă mai ales vinul roşu. Aflu când că sexul te omoară, când că te face om. Mai aflu că un act sexual „normal" durează 7 până la 13 minute, că bărbaţii preferă femeile cu picioare scurte şi femeile bărbaţi efeminaţi. Că totul e mereu altfel. Mă smintesc când văd cu ce se ocupă savanţii lumii. Vreau o pauză. Vreau un grup de cercetători care să mă lase în pace.
Sursa: Adevarul online ... vezi tot articolul
Dacă urmăreşti, candid, toate micile revoluţii ştiinţifice de pe mapamond şi eşti mai slab de înger, n-ai cum să nu intri la idei şi să nu ajungi la fandacsie. Căci noutăţile nu se străduiesc să cadă de acord între ele şi nici să confirme tezele tradiţionale ale înţelepciunii omeneşti. Din contră! Sunt imprevizibile, stupefiante, drăgălaş scandaloase, anume făcute să te lase cu gura căscată. Gama domeniilor de interes care fac subiectul feluritelor „grupuri de cercetători" este infinită.
Unele plonjează în istorie şi stabilesc cum arăta, de fapt, Iisus Hristos. Sau cum a murit Hitler (altfel decât credem). Altele avansează vertiginos în biologie: un grup de cercetători italieni este gata să descopere secretul longevităţii pe baza studierii unui grup de şoareci foarte bătrâni. Câţiva americani au descoperit un „ferment al fricii", care poate fi decuplat. Câţiva experţi din echipa NASA au reuşit să provoace levitaţia câtorva broaşte. Cercetătorii britanici au reuşit, pe de altă parte, să demonstreze că peştii Piranha nu sunt atât de agresivi pe cât o lasă să se înţeleagă unele filme rău-voitoare şi zvonul public. Alte grupuri ne informează că urşii polari au un fel de ochelari de soare naturali, care îi protejează de albul zăpezii.
Spectaculoase sunt descoperirile savanţilor cu privire la sănătate: la Tel-Aviv s-a putut constata, prin mijloace ştiinţifice, că persoanele căsătorite stau mai bine cu sănătatea decât burlacii de ambe sexe. Asta, fireşte, cu condiţia unor căsătorii reuşite, căci în caz contrar, lucrurile se petrec exact pe dos. Un grup de cercetători britanici a observat, în plus, că bărbaţii căsătoriţi îşi găsesc mai uşor de lucru decât ceilalţi. S-a mai dovedit, în altă ordine de idei, că minciuna provoacă sterilitate (la femei) şi că tot femeile sunt mai predispuse la demenţă senilă decât bărbaţii, mai ales după nouăzeci de ani! Dar asta n-ar fi nimic! Un grup de cercetători de la Universitatea din Illinois ne învaţă că ceaiul negru e ideal pentru sănătatea bucală. În schimb dietele sănătoase reduc fertilitatea.
Un grup de cercetători spanioli ne asigură că alcoolul reduce cu 55% riscul bolilor cardiace, cu specificarea că trebuie să bei mult şi divers (riscând, e drept, unele deteriorări la nivelul creierului şi ficatului). De la alţi cercetători aflăm că fumătorii care beau şi cafea (sau ceai) sunt loviţi mai rar de apoplexie decât cei care se mulţumesc doar cu fumatul. Oamenii de ştiinţă de la Universitatea New South Wales au probe că memoria lucrează mai bine când eşti prost dispus şi când afară e vreme urâtă.
În faţa atâtor grupuri dezlănţuite, mă declar o mulţime cu un singur element. Sunt nevrotic. Ani de zile mi s-a spus că vinul roşu face rău la tensiune. Acum mi se recomandă mai ales vinul roşu. Aflu când că sexul te omoară, când că te face om. Mai aflu că un act sexual „normal" durează 7 până la 13 minute, că bărbaţii preferă femeile cu picioare scurte şi femeile bărbaţi efeminaţi. Că totul e mereu altfel. Mă smintesc când văd cu ce se ocupă savanţii lumii. Vreau o pauză. Vreau un grup de cercetători care să mă lase în pace.
Sursa: Adevarul online ... vezi tot articolul
miercuri, 7 aprilie 2010
Ce insemana sa nu ai nimic, dar de fapt sa ai totul
Un matematician rus sarac lipit pamantului a spus ca nu are nevoie de premiul de un milion de dolari. Geniul a rezolvat una dintre cele mai grele probleme de matematica, Conjectura lui Poincare.
Grigori Perelman prefera sa traiasca izolat, in apartamentul sau mizer din St. Petersburg. Atunci cand a fost anuntat ca a castigat un premiu de 1 milion de dolari pentru rezolvarea problemei care i-a tinut in ceata pe matematicieni timp de un secol, acesta s-a multumit sa spuna, prin usa inchisa: “Nu am nevoie de nimic! Am tot ce-mi trebuie!” Premiul de 1 milion de dolari i-a fost oferit matematicianului rus in varsta de 44 de ani saptamana trecuta, de Institutul de matematica Clay din Cambridge, Massachusetts. Perelman a rezolvat Conjectura lui Poincare acum patru ani si a postat raspunsul pe internet. Imediat dupa a primit Medalia Fields din partea Uniunii Internationale de Matematica din Madrid, insa nu s-a prezentat sa-si ridice premiul. “Nu sunt interesat de bani sau faima. Nu vreau sa fiu expus ca un animal la gradina zoologica. (…) Nu sunt un erou al matematicii. Nici nu sunt un om de success, de aceea nu vreau sa fiu in centrul atentiei”, a declarat atunci Grigori Perelman.
Citeste toata povestea: aici. ... vezi tot articolul
marți, 6 aprilie 2010
Eroul de 11 ani din Glodenii Gandului: "Daca nu o salvam, fetita ardea scrum. Am vazut eu intr-un film"
Glodenii Gandului, satul unde gasesti curent electric doar la strada principala. E satul unde oamenii muncesc cu ziua pentru a putea pune ceva pe masa, seara, propriilor copii. Aflat la 50 de kilometri departare de Iasi, Glodenii Gandului e satul in care aproximativ trei sferturi din cele 1200 de familii au rude plecate in strainatate. Aici, in ultima casa din sat traieste Daniel Anton, un baiat de 11 ani care si-a riscat viata pentru o salva din incendiu o fetita de noua luni. A avut mai mult curaj decit intregul sat la un loc.
"Mi se mai spune Danila"
Citeste tot articolul: Hotnews ... vezi tot articolul
"Mi se mai spune Danila"
Citeste tot articolul: Hotnews ... vezi tot articolul
joi, 1 aprilie 2010
SENATUL EVZ: Cum aţi petrecut de încălzirea globală?
Răzvan Exarhu: „Mă bucur că tuturor li se pare firesc să se plângă de încălzirea globală când ninge.”
Pentru că e limpede că nu există suficiente resurse medicale care să rezolve the big buba la cap. Simt că lupta pentru pace o să ne omoare, nu războiul. Şi în fond, decât să dea în cap la oameni pe stradă, mai bine să susţină salvatorii planetei că ninsorile şi viscolul ar trebui să ne pună pe gânduri când se petrec iarna. Nici căldurile astea de vară nu ar trebui să ne lase cu mâinile încrucişate.
Nu mi-e clar deocamdată ce atitudine ar trebui să avem faţă de primăvară şi toamnă, dar simt că pregăteşte Bono un cântecel. În această atmosferă de completă dereglare, am aflat o veste bună, care mi-a confirmat că George Orwell e cu noi şi că nu ne va părăsi niciodată. La capătul unor lungi procese, Berlin a devenit primul oraş din Germania în care copiii au dreptul să facă gălăgie când se joacă, în locurile special amenajate pentru astfel de activităţi enervante.
M-a trecut un fior citind formularea oficială: hărmălaia din grădiniţe, şcoli şi parcuri e fundamentally and sociably tolerable. Poftiiim!? Iar domnul Axel Strohbusch, de la Department of Noise Protection, admite că, totuşi, copiii au dreptul să facă deranj sonor în timp ce cresc. Adevărul cel mai incomod este acela că ne confruntăm în primul rând cu imbecilizarea globală în numele civilizaţiei. Şi abia mai la urmă cu dereglări climatice la Vancouver şi Dăbuleni.
Topirea gheţarilor este nimic faţă de dispariţia subită şi voluntară a atâtor miliarde de catraliarde de neuroni. Sună aberant o lume în care chinezii îşi închid fabricile de poluare, iar aurul este lăsat să zacă liniştit în pământ, pentru a nu mai distruge natura, nu? În schimb pare infinit mai firesc să citim că în România s-ar putea amenaja nişte depozite de deşeuri nucleare şi să aflăm de la un ministru că nu trebuie să ne facem griji, pentru că sunt nişte construcţii foarte sigure.
Excelent, asta înseamnă oportunitate. Dacă tot avem atâtea zone fru mos defrişate, nu ar merge de la sine nişte magazii radioactive acolo? Şi am aflat de la un alt demnitar că un pic de mercur (pe care îl conţine nu mai ştiu ce vaccin) face bine la organism. Păi, cine a fost în Vietnam ştie că un păhărel de napalm luat dimineaţa, pe scheletul gol, face minuni. Iar un glonţ-n ceafă vindecă orice durere de cap, fără să ne mai otrăvim cu medicamente de la conspiraţioniştii farmaceutici.
Uneori mă gândesc că ziua în care o să le vină ideea să încerce şi cu cianură, văzând că nu se descurcă altfel cu noi, poate nu e chiar aşa de rea cum pare. Deja facem prea mult deranj, copiii încă mai ţipă când se joacă, există mult prea mulţi oameni care nu au aderat la corectitudinea politică şi încă şi mai mulţi care cred că progresul speciei se măsoară în funcţie de etajul la care locuieşti, fără să poţi deschide fereastra. Şi pe lângă această atmosferă construită de minţi înguste şi obsedate să dea cu spirt pe tot ce e viu, mai e şi un alt fenomen cataclismic. L-aş numi înrăutăţirea globală.
El se manifestă foarte vizibil la periferiile oraşelor, acolo unde urâţenia absolută este admirabil desfăşurată cu a big help from the peo ple. Asta se petrece oriunde, dar aici unde suntem noi e aproape joc de strategie, molimă. Încă îmi place să cred că detaliile pot salva tabloul general. După fiecare plimbare în afara oraşului, revin cu o mare îndoială şi cu hectare de oribil în memoria vizuală. După ce că se trăieşte prost, multă lume se gândeşte să mai fie şi urât.
Sunt frumoase momentele în care realizezi că totul e de schimbat. Păcat că e nevoie de dinamită, multă dinamită. Mă uit cu multă compasiune la cei care turuie la televizor despre gropi, gheaţă, încălzire globală, fonduri europene, tradiţii, pensii, plante etnobotanice şi faună animală. Ce bine că suntem aşa de ocupaţi, pentru că dacă am realiza ce lume monstruoasă şi hidoasă am construit, am cădea seceraţi pe loc.
În fond nu a mai rămas mult de distrus, mai sunt nişte case de dărâmat, nişte copaci de tăiat, ape de poluat, nici nu ştii cum te iei cu treaba şi trece timpul. De-asta ne face bine încălzirea globală - cum are nevoie câinele de o jucărie de cauciuc cu care să umple de bale toată casa. Drăguţul de el, uite ce frumos se joacă.
Culmea, speranţa vine tot de la clasici. Iată cât de pesimist era Cicero în anul 43 înainte de Hristos, chiar şi fără să-l cunoască pe Al Gore: Vremurile sunt rele. Copiii nu-şi mai ascultă părinţii şi toată lumea scrie cărţi.
Preluat din Evenimentul zilei. ... vezi tot articolul
Pentru că e limpede că nu există suficiente resurse medicale care să rezolve the big buba la cap. Simt că lupta pentru pace o să ne omoare, nu războiul. Şi în fond, decât să dea în cap la oameni pe stradă, mai bine să susţină salvatorii planetei că ninsorile şi viscolul ar trebui să ne pună pe gânduri când se petrec iarna. Nici căldurile astea de vară nu ar trebui să ne lase cu mâinile încrucişate.
Nu mi-e clar deocamdată ce atitudine ar trebui să avem faţă de primăvară şi toamnă, dar simt că pregăteşte Bono un cântecel. În această atmosferă de completă dereglare, am aflat o veste bună, care mi-a confirmat că George Orwell e cu noi şi că nu ne va părăsi niciodată. La capătul unor lungi procese, Berlin a devenit primul oraş din Germania în care copiii au dreptul să facă gălăgie când se joacă, în locurile special amenajate pentru astfel de activităţi enervante.
M-a trecut un fior citind formularea oficială: hărmălaia din grădiniţe, şcoli şi parcuri e fundamentally and sociably tolerable. Poftiiim!? Iar domnul Axel Strohbusch, de la Department of Noise Protection, admite că, totuşi, copiii au dreptul să facă deranj sonor în timp ce cresc. Adevărul cel mai incomod este acela că ne confruntăm în primul rând cu imbecilizarea globală în numele civilizaţiei. Şi abia mai la urmă cu dereglări climatice la Vancouver şi Dăbuleni.
Topirea gheţarilor este nimic faţă de dispariţia subită şi voluntară a atâtor miliarde de catraliarde de neuroni. Sună aberant o lume în care chinezii îşi închid fabricile de poluare, iar aurul este lăsat să zacă liniştit în pământ, pentru a nu mai distruge natura, nu? În schimb pare infinit mai firesc să citim că în România s-ar putea amenaja nişte depozite de deşeuri nucleare şi să aflăm de la un ministru că nu trebuie să ne facem griji, pentru că sunt nişte construcţii foarte sigure.
Excelent, asta înseamnă oportunitate. Dacă tot avem atâtea zone fru mos defrişate, nu ar merge de la sine nişte magazii radioactive acolo? Şi am aflat de la un alt demnitar că un pic de mercur (pe care îl conţine nu mai ştiu ce vaccin) face bine la organism. Păi, cine a fost în Vietnam ştie că un păhărel de napalm luat dimineaţa, pe scheletul gol, face minuni. Iar un glonţ-n ceafă vindecă orice durere de cap, fără să ne mai otrăvim cu medicamente de la conspiraţioniştii farmaceutici.
Uneori mă gândesc că ziua în care o să le vină ideea să încerce şi cu cianură, văzând că nu se descurcă altfel cu noi, poate nu e chiar aşa de rea cum pare. Deja facem prea mult deranj, copiii încă mai ţipă când se joacă, există mult prea mulţi oameni care nu au aderat la corectitudinea politică şi încă şi mai mulţi care cred că progresul speciei se măsoară în funcţie de etajul la care locuieşti, fără să poţi deschide fereastra. Şi pe lângă această atmosferă construită de minţi înguste şi obsedate să dea cu spirt pe tot ce e viu, mai e şi un alt fenomen cataclismic. L-aş numi înrăutăţirea globală.
El se manifestă foarte vizibil la periferiile oraşelor, acolo unde urâţenia absolută este admirabil desfăşurată cu a big help from the peo ple. Asta se petrece oriunde, dar aici unde suntem noi e aproape joc de strategie, molimă. Încă îmi place să cred că detaliile pot salva tabloul general. După fiecare plimbare în afara oraşului, revin cu o mare îndoială şi cu hectare de oribil în memoria vizuală. După ce că se trăieşte prost, multă lume se gândeşte să mai fie şi urât.
Sunt frumoase momentele în care realizezi că totul e de schimbat. Păcat că e nevoie de dinamită, multă dinamită. Mă uit cu multă compasiune la cei care turuie la televizor despre gropi, gheaţă, încălzire globală, fonduri europene, tradiţii, pensii, plante etnobotanice şi faună animală. Ce bine că suntem aşa de ocupaţi, pentru că dacă am realiza ce lume monstruoasă şi hidoasă am construit, am cădea seceraţi pe loc.
În fond nu a mai rămas mult de distrus, mai sunt nişte case de dărâmat, nişte copaci de tăiat, ape de poluat, nici nu ştii cum te iei cu treaba şi trece timpul. De-asta ne face bine încălzirea globală - cum are nevoie câinele de o jucărie de cauciuc cu care să umple de bale toată casa. Drăguţul de el, uite ce frumos se joacă.
Culmea, speranţa vine tot de la clasici. Iată cât de pesimist era Cicero în anul 43 înainte de Hristos, chiar şi fără să-l cunoască pe Al Gore: Vremurile sunt rele. Copiii nu-şi mai ascultă părinţii şi toată lumea scrie cărţi.
Preluat din Evenimentul zilei. ... vezi tot articolul
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
