Pana la urma parca nu e asa de rau, nu?

Am citit zilele trecute un articol care mi-a lasat o impresie foarte placuta. Printre articolele mizerabile din perioada recenta a alegerilor, am simtit aerul proaspat al destainuirii londonezului William Blacker, care a regasit bucuria adevarata a vietii traind ca un taran simplu in zona Maramuresului. Englez umblat, trasatura care cred ca i-a si dat ocazia acestei "revelatii", cult, aventurier, dar si disponibil de a renunta la prejudecati, acest personaj a fost vrajit de viata simpla, calda, sanatoasa si traditionala pe care a gasit-o in locul in care a ajuns.
Multi romani, traind intr-o societate in urma ca si nivel de dezvoltare (economic) fata de societatile similare celei din care a plecat englezul, uita de ceea ce sunt si isi dau de buna voie toata identitatea lor pe himera bunastarii. Domnul William insa, trecut prin toate aceste "minunatii", sesizeaza contrastul dintre raceala pe care a lasat-o in societatea din care a venit si bucuria si caldura din satul sau. Tristetea situatiei insa vine din faptul ca englezul nu ar fi stiut niciodata asta daca nu ar fi incercat pe pielea lui, daca nu ar fi facut el insusi, din dorinta proprie pasul catre asa ceva. Din Londra nu l-ar fi convins nici o carte si nici un album. Din contra, poate ar fi fost chiar tentat sa creada ca aceastea sunt niste minciuni sfruntate, menite sa atraga in mod viclean ceva bani. Pentru ca pentru un om format intr-o astfel de societate, nu mai era posibil asa ceva, era de domeniul operelor literare romantice.
Ar fi pacat sa ne trezim peste 10-15-30-50 de ani ca am ajuns in sfarsit la "civilizatia" pe care ne-am dorit-o atat de mult si sa ne dam seama ca suntem mai goi si mai tristi decat am fost vreodata in Romania de acum si de dinainte. Pentru ca s-ar putea sa nu mai existe nici la noi satul lui William sau sansa de a ajunge si noi acolo.
Asadar, cei care inca nu sunt total "transformati", eu zic sa facem un ultim efort sa nu pierdem ceea ce avem, pentru ca nu facem asta dintr-un "patriotism" orb si fara sens, sau pentru o Romanie care "nu ne da nimic in schimb", ci o facem pentru ca tot noua ne va fi mai bine. Cel mai bine o afirma chiar personajul nostru in articolul sau: "Una e sa ai bani, si cu totul altceva sa ai un scop comun si un sens al existentei – precum cele date de viata traditionala – iar asta e dincolo de orice putere de cumparare."

O alta stire, citita tot zilele astea, a fost cea in care BBC afirma ca echipa nationala de fotbal a Eritreei a ramas toata in Kenia dupa un meci international. Federatia a anuntat ca acestia nu s-au intors in tara, in timp ce regimul de acolo a asigurat ca nu este nici o problema. Va dati seama, ce poate fi in tara aceea, daca echipa de fotbal, care se presupune ca ar fi formata din oameni impliniti si fericiti a fugit sa inceapa de la zero in alta parte.

Asadar in loc sa fugim in alte parti dupa cai verzi pentru a aduna cat mai mult, pentru a trai in lux, pentru a primi cat mai mult pentru aceeasi munca, in conditiile in care avem o viata buna si implinita si aici in Romania, haideti sa facem fiecare cate ceva, fiecare ce crede de cuviinta, pentru ca si tara noastra sa fie un loc placut de locuit, pentru ca nu este nici pe departe asa de rau cat ni se repeta peste tot injur ca ar fi, de am ajuns sa o si credem. A face ceva nu exclude o schimbare totala de pozitie a noastra fata de viata si fata de ceea ce vrem de la ea. Sa facem ca englezul acela, sa gustam si noi cu adevarat din viata adevarata inainte sa ne decidem sa alergam dupa himere, sa luam in calcul si faptul ca poate fericirea este chair la colt. Fericirea nu este cat ai, ci este cum ai. Daca nu intelegem asta, vom ajunge sa acumulam incontinuu si sa crestem stacheta pe masura si sa facem din viata o alergatura dupa nimic, pentru ca singuri ne impiedicam sa avem acest "undeva" in care sa ajungem. Am fost invatati ca menirea fiecaruia este sa fie un o vedeta sportiva, una de cinema, un mare bancher, un afacerist de succes sau tot felul de false modele. Evident ca nu se poate asta pentru toata lumea, asa ca o sa existe o majoritate de oameni neimpliniti, iar eu nu cred ca asta este destinul omului. Este numai rezultatul celor care si-au stabilit niste obiective fara sens. Nu zic, cine poate, sa ajunga, cine are sansa fie printr-un talent deosebit, fie prin munca deosebita, fie printr-o sansa acordata de cineva, este foarte frumos. Dar asta nu este un scop un sine, ci doar un bonus pe langa viata adevarata de care vorbea englezul si pe care romanul nostru risca sa o piarda si el pentru totdeauna.