Tacerea e de aur

O femeie dintr-un sat il tot vorbea de rau pe tanarul parinte venit la biserica locului. Dupa un timp, ea si-a dat seama de gresala si s-a dus sa se spovedeasca. Parintele i-a dat canon sa jumuleasca o gaina si sa o aduca la biserica. Zis si facut. Ajunsa din nou la parinte, acesta i-a zis femeii sa se duca sa adune toti fulgii si penele si sa le aduca si pe acestea. Femeia facu intocmai. Parintele ii spuse apoi sa ia fulgii, sa urce si sa ii arunce din clopotnita. Femeia asculta. Venind inapoi, ii spuse: Parinte am facut intocmai cum mi-ati spus. Parintele ii zise atunci, mergi acum si aduna-i pe toti. Dar femeia raspunse suparata a nu are cum, ca au zburat care incotro. Atunci parintele ii spuse bland, ca asa au zburat si cuvintele ei si oricat de rau ii pare acum, nu le mai poate lua de la urechile celor la care au ajuns.

Tot ce facem si ce spunem influenteaza pe cei din jurul nostru fie direct, fie indirect, fie vizibil, fie fara sa ne dam seama, fie ca acceptam asta, fie ca nu.
De curand mi-a atras atentia cineva ca am promis ca fac ceva si nu am facut. Am ras nevinovata pentru ca pentru mine nu fusese o promisiune, ci doar o posibilitate, o vorba pe care eu nu am bagat-o in seama, dar pe care celalalt a luat-o asa cum era si care i-a influentat realitatea (actiuni, planuri, etc).
Asta este o chestiune de bun simt, care nu are nevoie de nici o explicatie suplimentara, cand este vorba de o minciuna spusa intentionat. Dar de multe ori suntem in situatii similare, la fel de daunatoare, pe nici nu le constientizam.
Cand evitam sa spunem lucrurile asa cum sunt fie din comoditate, fie ca nu dam doi bani pe interlocutor, fie ca ne grabim, fie ca credem ca facem mai bine asa, fie ca indoim doar putin realitatea adevarata pentru a ne scoate noua un folos, fie toate impreuna, suntem in situatia gresita pe care am semnalat-o mai sus. Cream celuilalt o realitate, care este de fapt inexistenta, care se va propaga si va influenta si pe altii, si suntem astfel singurii vinovati de greselile generate in noul context.
Dar lucurirle nu se opresc aici. Putem merge mai departe, sa analizam si situatia in care spunem ceva adevarat, dar care este ceva negativ legat de alta persoana. Este "vorbitul de rau" despre care cultura crestina si traditia romaneasca ne vorbesc de cand ne nastem. Ni se zice ca "nu e bine"; ce insemna insa de fapt? suntem manipulati? are cineva interesul ca noi sa fim "buni", cand "raul" ar fi mai folositor? Sau exista totusi un motiv solid si rational, care ar misca si pe cel mai inrait dintre noi si l-ar determina sa acorde putina atentie subiectului?
Cand vorbim de rau pe cineva este un fel de "ucidere", dar de natura sociala. Sunt o infinitate de variante. De exemplu, in povestioara de la inceput parintele poate chiar facea relele spuse de femeia respectiva. Si poate isi dadea seama si se schimba, dar in mintile celorlalti raul povestit nu mai putea iesi cu una cu doua, desi nu mai corespundea cu realitatea. Sau poate cand vbim de rau pe cineva, desi suntem convinsi ca avem dreptate, fie gresim in aprecieri, fie nu am intles ca si celalat are dreptate si spunem astfel mai departe doar ce ne convine noua. Mi-a fost dat sa vad pe pielea mea acest lucru. Eram suaprata pe prietenul meu atunci, sotul meu acum. Si m-am intalnit cu un prieten si mi-am spus supararea. Am uitat repede cine avea dreptate si care era motivul certei, mi-a trecut si suaprarea, dar prietenul meu a ramas mult timp suparat pe sotul meu. In momentul in care am realizat asta, mi-am explicat si rational ceea ce pana atunci stiam, dar cumva doar intuitiv.

Mai e si situatia in care vorbim de rau intentionat, dar acesta este un lucru josnic, despre care nici nu are rost sa vorbesc mai mult. Iarasi, la suparare suntem tentati sa uitam unele maniere si sa spunem orice, lucuri de care de multe ori ne pare rau, si foarte des nici nu ne reflecata adevaratele ganduri. Orice zicem inflenteaza, asa ca trebuie sa cantarim bine ce spunem ca sa nu ne facem vinovati nici direct, nici moral pentru nimic.
Stiu, teoria e frumoasa. Si de multe ori ne decidem serios sa ne tinem de ceea ce ne propunem. Azi imi iese, maine imi scapa iara. Suntem oameni si gresim, oricat de bine intentioanti am fi. Important este sa nu renuntam pentru ca atata timp cat mai mult urcam, decat cadem si rezultanta este pozitiva, suntem pe drumul cel bun. Si asta este valabil in toate.
Multi sunt nativ asa cum trebuie, o parte se "strica" cu timpul, iar pentru acestia si ceilalti cu gene mai "razvratite" din start, ne trebuie putin efort sa ne punem in acord cu firea, atentie si rabdare.