"Saracul" si "bogatul"

Fara a vrea sa fac apologia omului sarac, ma opresc cumva la o idee adiacenta celei din postul anterior. Sunt multe abordari filozofice legate de acest subiect si nu acolo vreau sa ajung. O sa fac insa niste observatii personale, o sa povestesc o intamplare care, cumva, s-a repetat in timp sub forme diferite ascunzand acelasi continut. Demult, cand mergeam des in deplasari cu echipa, am observat rusinata cum una din cele mai sarace fete din echipa, cand si-a scos pachetul, cu ce isi luase de acasa, mai intai a intrebat pe toata lumea daca nu cumva vrea si altcineva sa manance. Am tresarit atunci, pentru ca mi-am dat seama ca eu nu as fi facut niciodata asa ceva; la polul opus, am vazut cazuri in care tocmai cel care avea acasa tot ce isi dorea refuza cand cineva ii cerea sa imparta ceva cu el. Asta a fost mai demult. Nu uitasem, dar nici nu ma mai gandeam la asta, pana de curand, cand am fost la antrenament si am uitat sa imi pun in ghiozdan adidasii de sala. Pentru ca era pacat sa ratez pregatirea, am inceput sa intreb, in stanga si in dreapta, cine are o pereche in plus. Am intrebat, nu stiu daca m-a bagat cineva in seama, daca s-a gandit macar vreo secunda daca are vreo solutie pentru mine, bineinteles "nu avea nimeni"; am propus un schimb cu profesoara care nu avea nevoie de adidasi de sala si putea sa ii poarte pe ai mei, de zi, in timpul ala, si nici profesoara nu a vrut; in schimb femeia de serviciu, care sta pe la sala si are grija sa nu ne lipseasca nimic, cat stam la antrenament, cand m-a auzit, a inceput sa se gandeasca serios cum poate sa ma ajute. Pana la urma, mi-a dat adidasii colegei ei care nu era la sala, dar care isi lasase incaltarile in vestiar. Mai mult, i-a si sters, tot ea, pentru ca umblase pe afara cu ei. Sa nu se inteleaga gresit, puteam fi chiar eu una din felete care nu s-a sinchisit sa ma ajute si scopul meu aici nu este sa ma plang de ceva, eu vreau sa scot in evidenta o idee. Saracia, nevoia, lipsurile, a nu avea tot timpul la indemana ce iti trebuie, experienta care te pune in fata unor situatii mai putin placute, innobileaza pe om, il invata sa relationeze sanatos cu cel de langa. De ce zic sanatos, pentru ca eu cred ca bogatul, omul dintr-o pozitie de conducere sau omul inteligent este responsabil, pe masura acestor daruri, sa ajute cu dragoste, in felul in care are el puterea si pe sarac, si pe omul pe care il conduce si pe cel mai putin destept. Nesanatos, impotriva firii si menirii noastre, este sa ne marim si sa ne mandrim cu ceva pe care, daca privim lucrurile cinstit, le-am dobandit fara vreun merit personal; iar acolo unde am fi tentati sa spunem ca e meritul nostru, sa nu uitam ca daca un singur lucru, care nu depindea de noi, s-ar fi intamplat altfel decat s-a intamplat, nu mai ajungema in situatia fericita despre care vorbim. Pentru ca in viata niciodata nu depindem numai de noi, niciodata nu iese totul precum a fost calculat, depindem de altii si depindem de "noroc" si "intamplari". Bine zice folclorul "socoteala de acasa nu se potreiveste cu cea din targ".
Asadar, ca si concluzie, cel napastuit isi duce problemele pe care le are, iar omul avut (material sau spiritual) duce ce poate si de pe la altii. Daca nu vrea, se gasesc probleme si pentru el, pentru ca trebuie sa existe o medie in universul asta. Cat despre "saracul" cu care am deschis subiectul, vreau sa atrag atentia ca el nu este "om frumos" prin saracia lui, ci prin felul in care ajunge sa se schimbe ca urmare a necazurilor. Daca omul sarac mai mult se inraieste si devine mai zgarcit si mai iubitor de bani si mai rau cu ceilalti, nu a castigat nimic din necazul lui si ramane un om urat. La fel cum nici bogatul nu este un om mai putin frumos cand nu traieste pentru banii pe care ii face, nu aduna averi peste ce are nevoie el si cei apropiati, cand castigul este intotdeauna cinstit si cand ajuta si pe altii cum poate, din iubire si nu ca sa fie vazut de altii.